
Cu ocazia Zilei Naționale a Aromânilor din România, sărbătorită recent, Elena Doboș, deputat AUR, reprezentantă a județului Tulcea în Parlamentul României, transmite un mesaj de apreciere și sprijin comunității aromâne din județ și din întreaga țară.
Originară dintr-o familie cu rădăcini adânci în cultura megleno-română, prin linia maternă, deputata Elena Doboș cunoaște din interior valorile, tradițiile și provocările cu care se confruntă comunitatea aromână. Într-un moment de reflecție și reafirmare a identității naționale și culturale, deputata AUR subliniază importanța conservării patrimoniului imaterial al minorităților istorice din România, în special în regiuni cu bogată diversitate etnică, cum este Dobrogea.
„Aromânii nu sunt doar păstrători ai unei limbi și ai unor tradiții străvechi, ci sunt parte integrantă din istoria acestui pământ dobrogean. Ca fiică a unei familii megleno-române, port cu mândrie în suflet limba, obiceiurile și valorile moștenite. În calitate de deputat, voi susține în continuare proiectele care sprijină păstrarea identității culturale a aromânilor, dar și a tuturor minorităților care contribuie la mozaicul românesc,” a declarat Elena Doboș.
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) susține în mod constant promovarea identității naționale, dar și păstrarea valorilor tradiționale ale tuturor comunităților istorice din România. În viziunea AUR, protejarea limbii, culturii și obiceiurilor minorităților trebuie să meargă mână în mână cu afirmarea unității naționale.
Deputata Elena Doboș reiterează angajamentul de a iniția și susține propuneri legislative care să asigure un cadru coerent pentru susținerea proiectelor culturale și organizarea evenimentelor locale dedicate aromânilor din județul Tulcea.
„Identitatea noastră nu se pierde decât dacă renunțăm la ea. Iar eu nu voi renunța niciodată. Prin educație, cultură și inițiative legislative putem păstra vie flacăra spiritului aromân și o putem transmite mai departe generațiilor care vin,” a mai spus deputata AUR, Elena Doboș.
Într-un județ ca Tulcea, unde conviețuiesc armonios români, lipoveni, turci, tătari, greci, ucraineni și aromâni, respectul reciproc și promovarea diversității culturale sunt nu doar necesare, ci vitale pentru coeziunea socială și dezvoltarea comunitară.
Be the first to comment