Controalele efectuate de căpităniile de port pe linia siguranței navigației la ambarcațiunile de agrement, transport persoane și de pescuit

Vapoare de agrement în zona falezei Tulcea. FOTO Paul Alexe

Autoritatea Navală Română desfășoară activitatea de control și pe linie de siguranța navigației la ambarcațiunile de agrement, activitate care are un caracter continuu.

Activitățile se desfășoară atât în cadrul unor acțiuni comune cu alte instituții, precum Poliția Transporturi Navale, Poliția de Frontieră (ex. WATERSEC 2021 în luna mai 2021, SAFE WATERS în perioada iulie – august 2021) cât și în cadrul acțiunilor de control planificate la nivelul fiecărei căpitănii zonale.

Controalele au avut ca prim obiectiv conștientizarea conducătorilor de ambarcațiuni de agrement cu privire la importanța utilizării vestelor de salvare, a dotării ambarcațiunilor cu mijloace și echipamente de salvare conform normelor în vigoare și respectarea normelor în vigoare privind conducerea și manevrarea ambarcațiunilor.

Inspecțiile în teren au vizat, în principal verificarea documentelor tehnice ale ambarcațiunilor și a documentelor de atestare ale conducătorilor, a mijloacelor de salvare, portul vestelor de salvare precum și combaterea consumului de alcool.

Urmare a controalelor desfășurate în cadrul Căpităniilor Zonale Constanța, Tulcea, Galați, Giurgiu și Drobeta Turnu Severin, au fost verificate un număr de 531 ambarcațiuni de agrement constatându-se un număr de 48 de contravenții și o infracțiune. Principalele abateri au constat în: îmbarcarea unui număr mai mare de persoane decât cel admis, nerespectarea regulilor de desfășurare a activității de agrement nautic, inscripționare necorespunzătoare a ambarcațiunii. Au fost aplicate amenzi în cuantum de 25.400 de lei și 6 avertismente.

Au fost verificați 274 agenți economici care efectuează activitatea de transport persoane fiind constatate 6 contravenții, în principal pentru ambarcarea unui număr mai mare de persoane decât cel maxim permis și au fost aplicate amenzi în cuantum de 30.100 lei.

Au fost verificate un număr de 79 de persoane fizice fiind constatate 3 contravenții pentru lipsa de la bord a mijloacelor de salvare corespunzătoare și au fost aplicate amenzi de 10.000 lei.

Urmare a activităților de control vor fi analizate aspectele relevante și extrase măsurile care pot fi luate pentru creșterea gradului de siguranță a transportului naval și al activităților de agrement în special.

Având în vedere creșterea numărului de ambarcațiuni de agrement, dintre care unele circulă cu viteză și care pot pune în pericol alți participanți la trafic pe apele navigabile, se vor convoca toți administratorii de ape navigabile pentru a lua măsuri în zonele aflate în administrare pentru a se introduce restricții de viteză în sectoarele cu risc crescut de incidente și pentru a putea crește gradul de siguranță în zonele lor de jurisdicție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*