Consiliul Județean Tulcea achiziționează echipamente și aparatură medicală pentru a putea lupta împotriva coronavirusului COVID – 19

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și managerul Spitalului Juețean Tulcea, Tudor Năstăsescu. FOTO CJ Tulcea

Vineri, 20 martie 2020, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și managerul Spitalului Județean Tulcea, Tudor Năstăsescu au prezentat măsurile luate în ședința extraordinară a Legislativului județean privind combaterea răspândirii coronavirusului.

Măsurile luate sunt atât de natura economică cât și sociale.

„Este vorba de măsuri financiare și nu numai, toate în scopul de a ajunge la un nivel de funcționare a instituțiilor, astfel încât să putem face față cât mai bine acestei bătălii“, a declarat președintele Horia Teodorescu.

Astfel, în urma consultării conducerii Spitalului Județean de Urgență și a Direcției de Sănătate Publică, s-au luat următoarele măsuri în ședința de Consiliu Județean:

  • Din bugetul județean, alături de cel al Spitalului Județean de Urgență, a fost alocată suma de 2,4 milioane de lei pentru achiziționarea a 13 ventilatoare mecanice, 1,6 milioane de lei pentru alte kituri și echipamente necesare și achiziționarea unui aparat pentru depistarea infectării cu acest virus, suma alocată fiind de 660.000 lei.
  • S-au făcut demersuri pentru obținerea a 100.000 de măști din import
  •  S-au purtat discuții cu Ambasada Chinei, și în special cu Municipalitatea din Suzhou, care și-au arătat întreaga disponibilitatea pentru sprijinirea cu tot ce are nevoie Spitalul Județean de Urgență.
  • Săptămâna viitoare sunt așteptate alte materiale necesare SJU, care nu sunt din abundență în momentul de față.

„În cadrul Comitetului pentru situații de Urgență s-a luat decizia conclucrării Spitalului Județean cu Direcția Sanitar Veterinară, care are un aparat, dar nu are kit-uri. Personalul de specialitate de la DSV va realiza aceste analize având și ei expertiză în domeniu, urmând ca noi să achiziționăm kit-urile. La momentul de față, aceste analize se efectuează la Constanța, dar eu îmi doresc ca analizele să se efectueze la Tulcea, să avem disponibil numărul necesar de kit-uri, aparate, astfel încât să identificăm prompt cazurile de îmbolnăviri.
Soldații din prima linie sunt reprezentați de angajații Spitalului Județean de Urgență. Pe această cale mulțumesc tuturor celor care se implică într-o muncă pe care cred că nu și-au imaginat-o la vremea când făceau școlile de specialitate. Trebuie să le mulțumim pentru că sunt în prima linie și că pe la ei trec toți cei care sunt în situații delicate, și mă refer aici la medici, asistenți, infirmiere, voluntari.
Apelul meu, dacă vrem să îi ajutăm pe medici, este să fim responsabili și să încercăm să ne protejăm, pe noi și pe cei dragi, prin tot ceea ce facem zi de zi. Mă refer la igienă, la evitarea contactului, dacă nu este strict necesar, cu prietenii. Cred că este o perioadă de abstinență de la ceea ce înseamnă viața cotidiană. În acest sens, cred că ne putem ajuta singuri prin comportamentul pe care îl avem fiecare dintre noi. Sper că vom înțelege toți mai devreme decât în momentul în care va fi prea târziu. Orice efort s-ar face din partea autorităților ar deveni inutil dacă noi nu dovedim resposabilitate în modul cum ne comportăm zilnic.
Noi facem tot ceea ce ne stă în putință ca administrație județeană în această luptă. Mi-aș dori ca țara noastră și județul nostru să fie protejate cât se poate de bine“, a declarat președintele Horia Teodorescu

De asemenea, managerul Spitalului Județean de Urgență, Tudor Năstăsescu a făcut un apel la tulceni pentru evitarea deplasărilor inutile.

„Fac un apel către toată lumea să stea în casă. Mai ales persoanele care sunt în vârstă, în condițiile în care se știe că populația județului are un procent important de persoane în vârstă și care, probabil, vor fi cel mai afectate. Stați în casă, spălați-vă pe mâini, încercați să purtați mască, încercați să nu duceți mâna la față. Toate acestea duc la reducerea riscului de contaminare. Nu mergeți să vă vizitați rudele în vârstă, nu vă întâlniți de Paști cu toată familia, stați în casă!

Nu ne-am confruntat niciodată cu genul acesta de epidemie, măsurile trebuie luate în dinamică, trebuie adaptat numărul de persoane care pot să trateze un caz la numărul de cazuri efective. Am redus foarte mult internările, mai ales cele cronice și asta se vede în numărul de pacienți internați la momentul de față.
În ceea ce privește apelul nostru față de agenții economici pentru donații, nu voi da numărul de cont al spitalului. Este dat un număr de telefon la care se poate suna, este dată o adresă de mail, la care se poate scrie, și în acest fel vreau să am un control foarte strict al intrărilor și ieșirilor din cont, pentru a nu fi acuzați că banii au mers într-o direcție sau alta. Acei bani se vor folosi strict pentru materialele sanitare sau medicamentele necesare pentru această epidemie“, a declarat managerul Tudor Năstăsescu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*