Consiliul Județean al Elevilor Tulcea îndeamnă elevii să ofere feedback profesorilor de la clasă

Consiliul Județean al Elevilor Tulcea. FOTO Facebook

Deși elevii au câștigat dreptul de a oferi feedback semestrial anonim profesorilor lor, acest lucru s-a întâmplat foarte rar în unitățile de învățământ. La începutul lunii iunie, ministrul Educației a semnat ordinul pentru aprobarea metodologiei de acordare a feedbackului semestrial, menită să faciliteze dialoguri reale în sălile de la clasă, cu privire la calitatea actului educațional, așa cum este el perceput de elevi.

După încheierea situației școlare, profesorii diriginți vor notifica elevii cu privire la perioada în care vor oferi feedback. Ulterior, beneficiarii direcți ai educației vor completa un formular anonim (în format fizic sau online), care va cuprinde itemi referitori la încurajarea, de către profesor, a participării elevilor la oră, utilizarea tehnologiei digitale în cadrul orelor de curs, ritmul de parcurge al materiei și atmosfera generală din cadrul unei ore. Răspunsurile elevilor vor fi ponderate în funcție de participarea lor la ore, iar rezultatele vor fi prezentate într-un raport general pe clasă, dar și într-o dezbatere între elevi și profesorii lor, la începutul semestrului următor, prin care se vor identifica soluții pentru rezolvarea problemelor semnalate în fișele de feedback.

Pe această cale, Consiliul Județean al Elevilor Tulcea invită elevii din clasele V-XII/XIII să adreseze profesorului diriginte întrebări cu privire la momentul în care se va acorda feedback cadrelor didactice de la clasă, și să ni se alăture în creionarea unui sistem de învățământ cu adevărat centrat pe elev și pe nevoile acestuia.

„Nu foarte mulți sunt cei care înțeleg cu adevărat că elevii și profesorii nu sunt în tabere adverse, ci pe aceeași barcă și că dacă o vom tot clătina, se va scufunda. Câți suntem în stare să recunoaștem faptul că nu ai nevoie de o diplomă sau de un grad didactic pentru a putea, în calitate de elev, să știi cum se învață mai bine, cum se asimilează o informație mai rapid și cum poate fi motivat un elev?

Toate acestea sunt detalii mici ce țin de modul de predare al profesorului, iar o atitudine defensiva din partea acestora nu denotă doar lipsă de încredere, ci și ipocrizie si un orgoliu mare care nu își are locul în sistemul educational, alături de unele potențiale răspunsuri nepotrivite ale unor elevi prin fișa anonimă de feedback. „Feedback-ul” nu este egal cu „Evaluare”, a declarat Ioana Marin, președinte al Consiliului Județean al Elevilor Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*