Conferinţă preoţească semestrială de toamnă în Episcopia Tulcii

Conferinţă preoţească semestrială de toamnă

La Tulcea s-au desfăşurat astăzi 12 noiembrie 2019 lucrările conferinţei semestriale a preoţilor din Episcopia Tulcii dedicată Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu.

Lucrările conferinței au fost precedate de Sfânta Liturghie, urmată de Te Deum, slujbe oficiate de către Preasfințitul Părinte Visarion în biserica Sf. Gheorghe din Tulcea în prezența preoților din eparhie.

Desfășurarea propriu-zisă a evenimentului a avut loc în Sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Județean Tulcea, începând cu ora 10,00 la ea luând parte toți preoții din cele trei Protopopiate ale Eparhiei: Tulcea, Babadag și Niculițel.

Conferința a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Visarion care, în cuvântul de deschidere a trecut în revistă activitățile desfășurate în Episcopia Tulcii cu prilejul Anului omagial-comemorativ 2019, făcând amintire pe scurt despre personalitățile proeminente ale vrednicilor de pomenire patriarhi: Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu.

Prelegerea dedicată Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și traducătorilor de cărți bisericești a fost susținută de către Pc. Pr. Ion Nicolae Sorin, profesor de istorie la Seminarul Teologic ,,Sf. Ioan Casian” din Tulcea și consilier economic al Episcopiei Tulcii.

În cadrul conferinței a fost vizionat și filmul documentar realizat de Trinitas Tv și dedicat Patriarhului Iustin Moisescu.

La finalul conferinței au avut loc și intervenții din partea preoților care au adus contribuții temei, precum și evocări sau mărturii personale despre patriarhul Iustin Moisescu.

În cadrul conferinței a fost organizată și o microexpoziție cu publicații religioase originale, tipărite în vremea patriarhilor evocați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*