O comedie cu un dialog alert şi plin de haz, dar şi cu momente duioase, surprize şi răsturnări de situaţii, muzică şi dans, este programată la sfârșitul acestei luni la Tulcea. Piesa de teatru “Șase lecții de dans în șase săptămâni” poate fi vizionată pe data de 29 ianuarie, de la ora 19, la Teatrul Jean Bart.
Tulcea NEWS te invită la teatru și oferă 3 invitații duble pentru acest spectacol.
Asigură-te că poți ajunge la spectacolul din 29 ianuarie. Invitațiile sunt nominale.
Tot ce ai de făcut este:
- Dai LIKE Paginii de Facebook “Tulcea NEWS” – facebook.com/TLnewsRo
- Lași un comentariu la această postare pe Facebook și tag-uiești persoana cu care vrei să mergi la teatru
- Dai un SHARE (Public) la această postare pe Facebook.
Câștigătorii sunt aleși, prin tragere la sorți, pe data de 17 ianuarie. Doar cei care îndeplinesc întocmai cele 3 cerințe de mai sus intră în tragerea la sorți!
Lily Harrison, văduva unui preot baptist, îşi angajează un profesor de dans, la domiciliu, pe Michael Minetti. Între Lily şi Michael sar scântei de la prima întâlnire. Se mint, se agresează şi se ironizeză reciproc, dar de-a lungul celor şase săptămâni, în timpul lecțiilor de dans, Lily şi Michael – amândoi, cu mult umor, temperament şi sensibilitate – ajung să se cunoască, să se respecte şi să-şi îmbogăţească viaţa cu o mare şi frumoasă prietenie.
Premiera absolută a piesei „Six Dance Lessons in Six Weeks” a avut loc la Geffen Playhouse, în Los Angeles, apoi spectacolul s-a mutat pe Broadway. Între timp, s-a jucat cu succes în peste 24 de ţări. Richard Alfieri – scriitor, dramaturg, scenarist și actor american, a câştigat de două ori premiul Writers Guild Award şi a fost nominalizat pentru Emmy Award.
Din distribuție fac parte actorii Victoria Cociaș, binecunoscută publicului iubitor de teatru și film, din producțiile “Maria Callas – La Divina” (unul din rolurile sale sclipitoare, care i-a adus nenumărate premii), “Hotel de lux”, “E pericoloso sporgersi”, “Crucea de piatră”, “Asfalt tango”, “Faimosul paparazzo” și George Constantinescu, fondatorul Teatrului de Artă București, actor cu peste 25 de roluri în teatru și 10 roluri în film, câștigător a nu mai puțin de trei premii pentru Cel mai bun actor, la festivaluri naționale de teatru. În film, cele mai recente producții în care poate fi văzut sunt “Dezertorul” și “Apostolul Bologa” la TVR, și comedia “6,9 grade pe scara Richter”, a regizorului Nae Caranfil.
Traducerea, regia și costumele îi aparțin Laviniei Jemna Oltenau. Scenografia este semnată de Romulus Boicu, nominalizat pentru Cea mai bună scenografie, la Gala premiilor UNITER (cu spectacolul “Wolfgang” – Teatrul Tineretului, Piatra Neamț.
Be the first to comment