Colegiul Prefectural Tulcea va avea loc pe data de 26 noiembrie

Prefectura Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Colegiul Prefectural Tulcea se va reuni luni, 26 noiembrie, în sala de videoconferințe a Prefecturii. Pe ordinea de zi se află cinci puncte de discuții.

Astfel, luni, 26 noiembrie, de la ora 10.00, la sala de videoconferințe a Prefecturii Tulcea, se va desfășura ședința Colegiului Prefectural. Ordinea de zi este următoarea:

  1. Raport privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a produselor din carne. Prezintă: – Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Tulcea
  2. Informare privind activităţile ce vor fi întreprinse de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea pe timpulsezonului rece 2018/2019. Prezintă: – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea
  3. Situaţia privind consumul de medicamente utilizat în tratamentul din ambulatoriu – top 10 medicamente, top 10 beneficiari, în primele 9 luni ale anului 2018.Prezintă: – Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea
  4. Pregătirea şi desfăşurarea campaniei agricole de însămânţări de toamnă şi desfăşurarea Programului de susţinere crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii.Prezintă: – Direcţia Agricolă Judeţeană Tulcea
  5. Diverse

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*