Sala Polivalentă Tulcea este realizată în procent de 30 la sută, anunță Consiliul Județean Tulcea, beneficiarul lucrării. Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții.
Potrivit CJ Tulcea, până la momentul de față, a fost finalizată cu succes armarea și betonarea subradierului de la nivelul subsolului doi, iar în următoarea perioadă va fi realizată hidroizolația.
Totodată, la nivelul subsolului unu a fost betonat planșeul într-o proporție de peste 60 la sută, iar la nivelul parterului se lucrează la betonarea stâlpilor de rezistență. În paralel sunt confecționate gradenele ce vor fi montate în următoarele etape ale construcției.
„Vorbim despre o investiție mult așteptată de toți tulcenii, care reprezintă un pas important în dezvoltarea sporturilor de sală. Am vorbit în repetate rânduri despre acest proiect, am susținut necesitatea lui Guvern și iată că tulcenii pot deja să vadă cum noua sală polivalentă din județul nostru prinde contur”, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
După finalizarea lucrărilor, sala va beneficia de un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori cu o capacitate de 4.438 de locuri, un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, precum și de locuri de parcare în subteran.
Be the first to comment