Cinci minori din Isaccea care se ocupau cu furtul din locuințe, au fost prinși de către polițiști

Suspecții au fost prinși de către polițiști. FOTO (ilustrativ) Cătălin SCHIPOR

În urma cercetărilor efectuate în mai multe dosare penale deschise pentru infracțiunea de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Isaccea au identificat cinci minori cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, toți din localitatea Isaccea, județul Tulcea, bănuiți de săvârșirea faptelor.

Anchetatorii au stabilit că în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, minorii ar fi pătruns în incinta mai multor imobile de pe raza localităților Niculițel și Isaccea, de unde ar fi sustras mai multe scule electrice, telefoane mobile și ceasuri de diferite mărci, în valoare de aproximativ 12.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 80% și predat persoanelor vătămate.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*