Cetățeni vietnamezi, prinși în timp ce organizau ilegal jocuri de noroc în Tulcea

Cetățeni vietnamezi, prinși în timp ce organizau ilegal jocuri de noroc în Tulcea. FOTO IGPR

Polițiștii tulceni au prins 15 cetățeni vietnamezi, angajați la Șantierul Naval Vard Tulcea, în timp ce organizau ilegal jocuri de noroc în zona în care erau cazați în municipiul Tulcea.

Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea au desfăşurat, vineri, acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale în incinta unor societăți comerciale de pe raza municipiului Tulcea.

„În cadrul acţiunii, polițiștii au identificat 15 cetățeni vietnamezi care organizau jocuri de noroc, altele decât cele autorizate de lege, în spațiul de cazare în comun al unei societății. De asemenea, asupra unuia dintre bărbați au fost găsite două obiecte tăietor-înțepătoare, de natura celor interzise la deținere”, au precizat polițiștii tulceni.

În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au identificat două persoane care desfășurau activități de comerț, cu băuturi alcoolice și non-alcoolice, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege. Totodată, oamenii legii au constatat că persoanele în cauză nu purtau mijloacele de protecție individuală necesare prevenirii și limitării răspândirii noului coronavirus.

„În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 61.500 de lei, și au ridicat în vederea confiscării sumele de 19.545 de lei și 505.000 dong (moneda națională vietnameză – n.r.), precum și băuturi alcoolice în valoare de aproximativ 12.000 de lei”, au mai transmis sursele citate.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar cele două obiecte tăietor-înțepătoare, un satâr și un cuțit, au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Tulcea, jandarmilor din cadrul IJJ Tulcea si reprezentanților ORI (Oficiul Român pentru Imigrări – n.r.).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*