Pe 1 August, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, a avut loc o ceremonie festivă prilejuită de avansarea în grad, la termen, a jandarmilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei instituţii.
Cu această ocazie, pe platoul din incinta unităţii inspectorul şef, colonelul Ion Bordei, a dat citire Ordinului Inspectorului Şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea pentru înaintarea în grad a 15 subofiţeri, prilej cu care a înmânat noile grade.
Inspectorul şef le-a mulţumit cadrelor militare pentru activitatea profesională desfăşurată şi rezultatele obţinute, i-a felicitat pentru avansarea în grad şi totodată le-a urat mult succes în continuare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și vicepreședintele Petre Badea au participat joi 19 decembrie, alături de prefectul Alexandru Cristian […]
Be the first to comment