Casa unui bărbat din Măcin a luat foc de la o țigară lăsată într-o scrumieră

Pompierii au reușit să stingă incendiul și să limiteze pagubele. FOTO ISU Delta Tulcea

Pompierii din Măcin au salvat în ultima clipă un bărbat a cărui casă a fost cuprinsă de un incendiu. Acesta a fost găsit intoxicat cu monoxid de carbon.

Alarma s-a dat în jurul orei 1.15, când salvatorii Secției de pompieri Măcin au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o casă în localitatea Măcin. La locul intervenției s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 SMURD și 14 pompieri.

În momentul sosirii la locul evenimentului, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă la 2 încăperi și acoperișul imobilului. În scurt timp, salvatorii au găsit într-o cameră care nu fusese afectată de flăcări, o persoană de sex masculin, de 55 de ani, intoxicată cu fum monoxid de carbon. Bărbatul a primit asistență medicală de la echipajul de paramedici și a fost transportat la spital.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 3.55, în limitele găsite. Au ars materiale textile și mobilier din cele două camere și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați.

Cauza probabilă a producerii incendiului stabilită de către pompieri este fumatul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*