CAS Tulcea a emis anul trecut peste 2500 de decizii pentru dispozitive medicale

Eugenia Vasile, Director General, Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea.. FOTO CAS Tulcea

CAS Tulcea informează că în2025 a emis 2526 de decizii pentru dispozitive medicale.

Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate au dreptul la mai multe dispozitive medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Acestea se acordă în baza unei prescripții medicale eliberate de medicul de specialitate. Dispozitivele sunt destinate pentru recuperare, tratament sau pentru a ajuta la îmbunătățirea calității vieții a persoanelor cu anumite afecțiuni.

„În anul 2025, la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Tulcea, au fost emise 2526    de decizii pentru dispozitive medicale, cu o valoare de  3.135.473 lei. Ne bucură faptul că am încheiat anul 2025 fără liste de așteptare pentru persoanele care au depus solicitări pentru eliberarea deciziilor destinate dispozitivelor medicale. De subliniat faptul că dispozitivele și protezele medicale sunt vitale pentru recuperarea sănătății, îmbunătățirea calității vieții și integrarea socială a persoanelor cu limitări funcționale,” a precizat Eugenia Vasile, Director General, Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea.

Pachetul de bază pentru dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu cuprinde:

– dispozitive de protezare în domeniul ORL,

– dispozitive pentru protezare stomii,

– dispozitive pentru retenție sau/și incontinență urinară,

– proteze pentru membre,

– orteze pentru coloana vertebrală sau membre,

– încălțăminte ortopedică,

– dispozitive pentru deficiențe vizuale,

– echipamente pentru oxigenoterapie și ventilație noninvazivă,

– aparate CPAP/BPAP și dispozitive de asistare a tusei,

– dispozitive pentru terapia cu aerosoli,

– dispozitive de mers,

– proteze externe de sân,

– dispozitive compresive.

Prescripțiile medicale au o valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data emiterii, dar sunt și situații în care durata prescripţiei medicale este nelimitată.

Categoriile de dispozitive medicale cu prescripție nelimitată sunt: echipamentele pentru oxigenoterapie, ventilaţie noninvazivă și suport de presiune pozitivă continuă CPAP/BPAP pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav definitiv, stomă permanentă, incontinenţă urinară permanentă, respectiv retenție urinară permanentă, protezele de membru superior şi protezele de membru inferior – proteze definitive.

Pentru a obține un dispozitiv medical, asiguratul sau o rudă de gradul I sau II ori reprezentantul legal depune o cerere la Casa de Asigurări de Sănătate TULCEA, alături de următoarele documente:

– copia actului de identitate

-prescripția medicală în termen de 30 de zile de la emitere

-certificatul de încadrare în grad și tip de handicap pentru echipamentele pentru oxigenoterapie și ventilație noninvazivă, după caz.

Documentele se depun la sediul Casei de Asigurări de Sănătate TULCEA sau se pot transmite prin poștă.

Casa de Asigurări de Aănătate decide acceptarea sau respingerea cererii, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. În cazul acceptării, se va emite o decizie de aprobare pentru procurarea/închirierea dispozitivului, în limita fondului aprobat cu această destinație. Decizia se ridică de la Casa de Asigurări de Sănătate sau se expediază prin poștă, la cerere. Pentru procurarea dispozitivului, asiguratul, o rudă de gradul I sau II ori reprezentantul legal se adresează, în perioada de valabilitate a deciziei, unuia dintre furnizorii de dispozitive aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, cu următoarele documente:

– decizia emisă de Casa de Asigurări de Sănătate

– prescripția medicală.

În cazul în care asiguratul dorește să schimbe furnizorul sau se recomandă un alt tip de dispozitiv, se va relua procedura de obținere a unei noi decizii de la Casa de Asigurări de Sănătate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*