Breșa din digul Carasuhat-Mahmudia nu a fost închisă încă, însă nivelul apelor Dunării este în scădere

Breșa din digul Carasuhat-Mahmudia nu a fost închisă încă. FOTO: ABADL

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral – Sistemul de Gospodărire a Apelor Tulcea a precizat vineri, 9 iunie, prin intermediul unui comunicat de presă, că a constatat degradarea digului Carasuhat, care apără terenuri agricole din zona Mahmudia, încă din data de 12 aprilie 2023, și a transmis Consiliului Județean (CJSU), respectiv Comitetului local pentru Situații de Urgență (CLSU) recomandarea expresă de a consolida digul. Secțiunea digului era afectată pe o lungime 2,4 km, în mai multe puncte, în proporții de 30 până la 70 la sută.

„Pe fondul nivelurilor ridicate ale Dunării din ultima perioadă (faza II- apa este la jumătatea digului), precum și din cauza acțiunii erozionale ale valurilor create de ambarcațiuni, digul a cedat ieri după-amiază, formându-se o breșă de circa 6 – 8 metri. Din acest motiv, au fost inundate 80 – 100 de hectare de teren agricol aparținând mai mult concesionari”, au precizat reprezentanții ABADL.

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral – Sistemul de Gospodărire a Apelor Tulcea a pus la dispoziție aproximativ 500 de saci și 80 de kg de folie pentru a sprijini acțiunile Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea și Serviciului de Voluntari al comunei Mahmudia. Cu toate acestea, din cauza vitezei ridicate a apei, breșa nu a putut fi încă închisă.

„Populația nu se află în pericol de a fi inundată, iar locuințele nu sunt afectate. De asemenea, există vești îmbucurătoare, deoarece, într-un interval de cinci zile, nivelurile Dunării în zona respectivă vor scădea cu aproximativ 35 – 40 de cm, conform prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

Pe de altă parte, Prefectura Tulcea a anunțat că Guvernul a aprobat alocarea sumei necesare pentru consolidarea digului de apărare al localității Nufăru.

„Este important că în urma demersurilor făcute în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență am reușit să obținem o finanțare de 350.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru consolidarea digului de apărare al localității Nufăru. Aceste investiții sunt necesare pentru a nu se ajunge în situația pe care o avem astăzi la Mahmudia”, a precizat prefectul Alexandru Dan Munteanu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Dunarea este vinovata ! Propun sa fie biciuita si apoi secata ! Sa se invete minte! Asta deoarece ARBDD ,nu are nicio vina!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*