Boboteaza, pe faleza municipiului Tulcea

Boboteaza, pe faleza municipiului Tulcea. FOTO: CJ Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a participat vineri, 6 ianuarie, la ceremonialul religios organizat pe faleza municipiului Tulcea de Episcopia Tulcii cu ocazia ultimei sărbători de iarnă, Boboteaza.

Alături de Preasfințitul Părinte Visarion, episcopul Tulcii, dar și de preoții tulceni, la eveniment au mai participat și reprezentanți ai autorităților locale, printre care prefectul Alexandru Dan Munteanu și primarul municipiului, Ștefan Ilie.

Pe data de 6 ianuarie, creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului sau Bobotează. Această sărbătoare reprezintă botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul. În ajunul și în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe se sfințește Aghiasma cea Mare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*