Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu, de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Tulcea, valabilă marți, 22 iunie, până la ora 22.00.
Astfel, în județele Tulcea, Galați, Brăila și Vaslui vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 40 – 60 l/mp.
În funcție de evoluția şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Autoritățile tulcene vor iniția demersurile pentru asigurarea asistenței medicale publice de urgență, în faza prespitalicească, prin personal medical calificat, pentru […]
Be the first to comment