Autoturism furat din Grecia, descoperit în posesia unui ucrainean în PTF Isaccea

Autoturism furat din Grecia, descoperit în posesia unui ucrainean în PTF Isaccea. FOTO: Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Isaccea au descoperit un autoturism marca Toyota Yaris, căutat de către autoritățile din Grecia, aflat în posesia unui cetățean ucrainean.

Potrivit Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea au efectuat controlul de intrare în țară asupra unui autoturism marca Toyota, înmatriculat în Ucraina, condus de către un cetățean ucrainean în vârstă de 58 de ani.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă către de autorităţile din Grecia, în luna septembrie a acestui an.

Autoturismul, evaluat la aproximativ 75.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*