Au fost stabilite perioadele și zonele de prohibiție a pescuitului în Delta Dunării

Prelungirea valabilității actelor de reglementare pentru activitatea de pescuit comercial în RBDD

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării informează că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85/04.02.2019 a fost publicat Ordinul comun al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrului Mediului, privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2019.

Ordinul privind prohibiţia pescuitului instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 9 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 26 aprilie – 9 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în ordin.

Astfel, este interzis pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 9 iunie inclusiv.

Totodată, este interzis pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice vii apele care constituie frontieră de strat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 26 aprilie- 9 iunie, inclusiv.

Pentru Golful Musura perioada de prohibiție se poate prelungi, pentru condiții hidrologice nefavorabile, la propunerea guvernatorului Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), prin ordin comun al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al ministrului Mediului.

De asemenea, este interzis pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice vii în Complexul Razim-Sinoe şi în lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 9 iunie inclusiv.

Au fost declarate zone de refacere biologică pentru resursele acvatice vii, în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, următoarele:

– Pe Dunărea Veche, sectorul cuprins între confluența cu canalul Sulina, de la Mm 8+900 și până la confluența cu Canalul Răducu, tot timpul anului;
– Lacul Gâsca din Complexul Somova – Parcheș, tot timpul anului;
– Lacurile Erenciuc și Zmeica, tot timpul anului;
– Cursul vechi al Brațului Sf. Gheorghe, în zonele cuprinse între km 29-44, 49-58, 64-84, tot timpul anului, cu excepția pescuitului recreativ/sportiv, permis numai cu eliberarea tuturor capturilor (catch and release) și a pescuitului comercial, permis numai în perioada 1 decembrie – 31 martie, iar în perioada 31 martie – 15 iunie inclusiv, se admite doar pescuitul scrumbiei între km 57 – 58, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin.
– Brațul Sf. Gheorghe de la Km 22 – 24, pe o durată de 30 de zile în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie.
– Pe brațul Chilia, zona km 72 – 77 Pardina, pe o durată de 60 de zile, în perioada 15 martie – 13 mai inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, excepție pescuitul comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin.
– Fluviul Dunărea, zonele Mm 53 – 54 (Isaccea), Mm 64,5 – 65.5, Mm 67 – 68,5 (Groapa Catargului și Pluton), pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 martie – 29 aprilie inclusiv, și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, excepție pescuitul comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin.
– Zonele cu regim de protecție intergrală din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD), inclusiv zona de renaturare Zagăn, tot timpul anului.

Este interzis pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD), al următoarelor speciilor de pești:
Știuca, de la data intrării în vigoare a prezentului Ordin (4 februarie) până la data de 15 martie inclusiv, dar şi cu respectarea prevederilor art. (1), a respectivelor perioade de prohibiţie.

În mod special, pe teritoriul RBDD, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ-sportiv la știucă este permis numai cu reținerea a maximum două exemplare pe zi, care să însumeze nu mai mult de 5 kilograme, sau un singur exemplar dacă greutatea lui depășește 5 kilograme.
În mod special, pe teritoriul RBDD, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ sportiv la crap este permis numai cu reținerea unui singur exemplar pe zi, care să nu depășească 5 kilograme.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*