Aproximativ 170 kilograme de peşte fără documente legale şi plase monofilament, confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni

Pește confiscat la Tulcea FOTO Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră tulceni au descoperit într-un atelaj hipo, condus de un cetățean român, 14 plase monofilament în care se aflau aproximativ 170 kilograme peşte, pentru care bărbatul nu deţinea documente legale.

În data de 27 noiembrie, în jurul orei 15:30, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Poliției de Frontieră Tulcea au oprit pentru control, pe raza localităţii Valea Nucarilor, un atelaj hipo. Acesta era condus de un bărbat în vârstă de 36 ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.

În urma verificării atelajului, au fost descoperite 14 plase de tip monofilament în care se aflau 169 kilograme de peşte, din speciile singer, babușcă, biban, șalău, plătică şi caras, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente legale.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele monofilament, în lungime de aproximativ 1.110 metri, au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*