Aproximativ 130 kg de pește, confiscate de polițiștii de frontieră tulceni

Aproximativ 130 kg de pește, confiscate de polițiștii de frontieră tulceni

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Tulcea au descoperit patru cetățeni români care dețineau 130 kilograme de pește, fără documentele de proveniență.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Tulcea, aflându-se, marți, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe raza municipiului Tulcea, pentru control, un autoturism în care se aflau patru bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 62 de ani, cu domiciliul pe raza județului Cluj.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 130 kg pește, diferite specii, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documente de proveniență.

În cauză, cantitatea de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, transport sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a produselor din pește.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Ce pot sa zic merge omul cu permis la pescuit sta șapte zile și prinde fiecare câte 30kg în șapte zile vine domul polițist îl confiscă din motiv că nu are documente după ce îl preda la cherhana zice că îl poate cumpăra na belea și le mai și întocmește dosar penal nu prea înțeleg de ce?ce a făcut Domnul comisar e cam un abuz

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*