Anișoara Radu, deputat PSD de Tulcea: „Femeile antreprenor, un atu major al României în competiția cu celelalte economii europene”

Anișoara Radu, deputat PSD Tulcea

Deputatul PSD de Tulcea, Anișoara Radu, consideră că femeile antreprenor pot reprezenta un atu major al României în competiția cu celelalte economii europene, și nu numai.

„Femeile antreprenor au demonstrat că profesionalismul, competența, inițiativa și curajul fac întotdeauna casă bună cu empatia, leadership-ul și spiritul de echipă. Salut cu încredere în potențialul uriaș al femeilor care-au demonstrat că antreprenoriatul este pe mâini bune, așadar, salut cu respect și speranță apariția în spațiul public a Organizației Femeilor Antreprenor din UGIR”, a spus deputatul tulcean.

Ea susține că România va traversa, în perioada următoare, o criză economică majoră și că trebuie să profite de toate oportunitățile pe care le va avea.

„Este evident pentru noi toți că România va traversa, în perioada următoare, o criză economică majoră generată de criza sanitară. Însă exact în perioadele de criză ies la iveală caracterele puternice, care știu, pot și își doresc să pună umărul la atenuarea efectelor crizei și, în paralel, la demersul de reconfigurare pe termen mediu și lung a economiei țării noastre. România trebuie să profite de toate oportunitățile pe care le va avea în următorii ani: vorbim despre cel puțin 80 miliarde euro, bani europeni nerambursabili pe care trebuie să îi absorbim și să îi facem să producă încă și mai mult în economie. Pentru binele României, pentru prosperitatea românilor”, a precizat Anișoara Radu.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*