Amplă acțiune a polițiștilor tulceni la sfârșitul săptămânii trecute

Acțiune a polițiștilor. FOTO IPJ Tulcea

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat în perioada 14- 16 februarie, în sistem integrat, acțiuni cu efective mărite de tip razie, la nivelul municipiului, cât și la nivelul județului Tulcea pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care aleg să conducă sub influența alcoolului și a substanţelor psihoactive.

Potrivit IPJ Tulcea, acțiunile au avut drept scop siguranța traficului rutier, precum și prevenirea accidentelor și reducerea indisciplinei în trafic.

Astfel, efectivele au organizat pe raza județului filtre, acțiuni si controale în trafic, în vederea descurajării activităților infracționale depistate.

Polițiștii rutieri au efectuat peste 300 de testări cu aparatele din dotare, au fost verificate peste 200 de autovehicule și au fost legitimate peste 300 de persoane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*