Amenzi de peste 40.000 de lei, în urma unor activități desfășurate de polițiști în Tulcea pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

În ultimele 48 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

La activitățile desfășurate au participat peste 200 de poliţişti, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de urgență ”Delta” Tulcea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului.

Astfel, au fost verificate 702 de persoane, 634 de societăţi comerciale/persoane fizice autorizate, centre comerciale, piețe, târguri și terase și 185 de mijloace de transport în comun). Pentru neregulile constatate au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 43.000 de lei, în baza Legii nr.55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Acțiunile în sistem integrat vor continua și în zilele următoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*