Amenzi de peste 230.000 de lei, aplicate de polițiștii și jandarmii tulceni, la sfârșitul săptămânii trecute

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Tulcea și cu sprijinul celorlalte structuri, au organizat pe raza întregului județ, atât în mediul urban, cât și în cel rural, acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În acest sens, s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, pentru asigurarea liniștii în comunitate.

În perioada de referință, au fost legitimate 550 de persoane și au fost efectuate 305 de testări cu aparatele etilotest sau cele utilizate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism.

În acest context, au fost aplicate 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 231.085 de lei, dintre care 206 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G.nr.195/2002, iar 88 de sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991.

În cadrul filtrelor rutiere instituite, au fost reținute 42 de permise de conducere, dintre care 32 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată, au fost constatate în flagrant 32 de infracțiuni și a fost depistată o persoană urmărită la nivel național.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*