Amenzi de 15.000 de lei, aplicate, în week-end, de jandarmii tulceni

Jandarm pregătit de intervenție. FOTO Jandarmeria Tulcea

Jandarmii tulceni au acționat zilnic, la sfârșitul săptămânii trecute, în mod independent dar și în sistem integrat cu Poliția, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională.

În această perioadă, jandarmii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de 15.000 lei.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru următoarele fapte: săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, tulburarea liniștii publice și participarea la scandal în locuri publice și organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor.

De asemenea, jandarmii tulceni au constatat în mod independent 2 fapte de natură penală, precum și 4 fapte penale în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliție.

Astfel, doi bărbați din municipiul Tulcea s-au ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare.

În data de 25 septembrie, în jurul orei 10:00, jandarmii, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost solicitați, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, să se deplaseze pe strada G. Corneliu, din municipiul Tulcea, unde a izbucnit un conflict spontan între doi conducători auto. La fața locului, jandarmii au identificat doi bărbați, care au declarat verbal faptul că au avut un conflict spontan legat de unele neînțelegeri din trafic.

Persoana care a solicitat sprijinul jandarmilor a declarat faptul că, în timp ce se deplasa pe strada G. Corneliu, a lovit în partea din spate un alt autoturism, iar în urma acestui incident, celălalt conducător auto a devenit recalcitrant, adresându-i injurii și lovindu-l cu picioarele.

Pe numele bărbatului în cauză, oamenii legii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe” și au adus la cunoștința persoanei vătămate termenul de introducere a plângerii penale prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.

Tot în data de 25 septembrie, în jurul orei 00:15, jandarmii care asigurau măsuri de ordine și siguranță publică pe raza municipiului Tulcea au fost solicitați, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, să se deplaseze pe Aleea Cristina, din municipiul Tulcea, unde, era semnalat un conflict în familie.

La fața locului, jandarmii au identificat o femeie care a sesizat faptul că fostul soț cu care locuiește încă în același apartament, pe fondul unor neînțelegeri legate de modul de conviețuire, i-a adresat injurii și a amenințat-o cu acte de violență.

Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de „Amenințarea” și au adus la cunoștința femeii termenul de introducere a plângerii penale prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*