Agricultorii tulceni vor bloca PTF Isaccea, în semn de protest față de prețul prea mic al cerealelor care vin din Ucraina

Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea

Asociația Fermierilor din Județul Tulcea a hotărât organizarea unui protest, în punctul vamal Isaccea, în ziua de vineri, 07 aprilie, între orele 12.00 – 15.00, motivul acestuia fiind concurența neloială pe piața cerealelor, respectiv prețul prea mic cu care acestea sunt comercializate de Ucraina.

Principalele solicitări ale fermierilor sunt:

  1. Separarea, în vămile românești, a fluxurilor de mărfuri agricole, în funcție de proveniență, respectând culoarele de tranzit destinate Ucrainei;
  2. Asigurarea trasabilității importurilor printr-un control strict al calității și evitarea ambiguităților legate de originea mărfurilor agricole;
  3. Activarea urgentă a măsurilor de salvgardare (a suspendării concesiilor tarifare) acordate prin Regulamentul (UE) 2022/870 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 și revenirea la taxa vamală de bază. Suspendarea tarifelor de import și a barierelor în comerțul cu Ucraina a fost un angajament comun al UE, dar efectele sale sunt suportate în mod disproporționat de statele membre din proximitatea geografică a Ucrainei;
  4. Calcularea riguroasă a pagubelor suferite de fermierii români și identificarea unor surse alternative de finanțare europeană, din care aceștia să fie compensați în baza unui mecanism de distribuție echitabil, pe întreaga durată a aplicării măsurilor de suspendare a taxelor vamale de import pentru comerțul cu Ucraina;
  5. Suspendarea, pe întreaga durată a concesiilor vamale pentru produsele din Ucraina, a aplicării obligațiilor ce decurg din strategia „De la fermă la consumator”, a restricțiilor/ condiționalităților cuprinse în PNS, concomitent cu evitarea elementelor neproductive (pârloagă) pe terenurile agricole și renunțarea la țintele stabilite fără o bază științifică pentru reducerea utilizării produselor de protecție a plantelor.

Protestul agricultorilor va fi monitorizat de Jandarmii tulceni, care vor asigura ordinea și siguranța publică pe timpul desfășurării acestei acțiunii din punctul vamal Isaccea.

„Conform cadrului legal în vigoare, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea are obligația de a asigura măsurile de ordine și siguranță publică la această manifestație, pentru siguranța participanților și pentru prevenirea și combaterea incidentelor, care ar putea să afecteze climatul de ordine și siguranță publică. Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea va relaționa permanent prin echipele de dialog cu organizatorul, astfel încât să fie luate măsuri adecvate pentru siguranța protestatarilor, dar și a celorlalți cetățeni”, au transmis reprezentanții IJJ Tulcea.

Aceștia reamintesc că acțiunea de protest trebuie să se desfășoare în mod pașnic și civilizat, participanții la manifestație având următoarele obligații legale:

  • să respecte locul și intervalul orar de desfășurare a manifestației;
  • să nu posede băuturi alcoolice, arme albe sau de foc, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a ordinii publice;
  • să se abțină de la acțiuni de natură a împiedica desfășurarea normală a acțiunii de protest și să nu incite la asemenea acțiuni prin viu grai sau alte mijloace audiovizuale;
  • să nu participe în stare de ebrietate, să nu consume și să nu distribuie băuturi alcoolice sau substanțe interzise;
  • să protesteze pașnic, civilizat și să se delimiteze de persoanele care tulbură ordinea publică sau incită la violență;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură, pentru a preveni producerea de evenimente nedorite.

De asemenea, participanților li se recomandă și să respecte indicațiile organizatorilor și forțelor de ordine, să se delimiteze de persoane care tulbură ordinea publică sau incită la violență și chiar să semnaleze jandarmilor prezența unor astfel de persoane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*