În data de 9 august, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Tulcea a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, cu aplicarea unei pedepse cu suspendare la închisoare de 2 ani și 6 luni, pentru unul dintre cei doi agenți de penitenciare cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, respectiv 2 ani și 10 luni pentru cel de-al doilea agent de penitenciare cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită şi a unei infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive.
Totodată, pentru cei doi s-a dispus măsura executării a 90 de zile de muncă în folosul comunității.
În fapt cei doi agenți de penitenciare au fost prinși în flagrant, la data de 18 iulie într-un dosar penal în care existau suspiciuni de luare de mită în vederea introducerii în penitenciar de telefoane mobile și etnobotanice.
În cazul unuia dintre agenți, după realizarea flagrantului, a fost identificată asupra sa suma de 3000 lei primită cu titlu de mită pentru serviciul de introducere de telefoane mobile în Penitenciarul Tulcea la o dată anterioară.
În cazul celui de-al doilea agent, în urma flagrantului, a fost identificată suma de 2000 lei primită cu titlu de mită, 2 telefoane mobile și aproximativ 15 grame de produse etnobotanice ce urmau a fi introduse în penitenciar de către agent.
Acțiunile de prindere în flagrant s-au realizat de către ofițerii SJA Tulcea cu sprijinul Serviciului Operații și Serviciului Tehnic și a unui lucrător din cadrul SCCCO Tulcea.
Be the first to comment