Acțiuni preventive ale polițiștilor în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2

Acțiuni preventive în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, impuse pentru prevenirea și limitarea răspândirii Sars-Cov-2.

Echipe mixte formate din polițiști din cadrul IPJ Tulcea, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au verificat modul de respectare a normelor legale impuse în perioada stării de alertă, cu precădere în zona centrelor comerciale, la unități de alimentație publică, zone de agrement, zone aglomerate, precum și mijloace de transport în comun.

În cadrul activităților au fost controlate 313 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri) și verificate 89 de mijloace de transport public în comun).

Au fost verificate, în principal, modul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, și asigurarea accesului.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale, la Legea nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de peste 17.200 de lei.

Polițiștii verifică în mod constant modul de respectare a măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Aceste acțiuni au, în special, un caracter preventiv și aduc în atenția cetățenilor necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*