Acțiuni de inelare în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”

Acțiuni de inelare în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”. FOTO: ARBDD

Centrul de monitorizare ornitologică Grindul Lupilor din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării a fost. în perioada 29 octombrie – 5 noiembrie, gazda unor activități de cercetare științifică cu participarea unei echipe de șapte cercetători de la MME BirdLife Hungary în colaborare cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării.

Studiul face parte dintr-un proiect mai larg ce vizează dinamica de migrație a păsărilor care tranzitează Delta Dunării și a implicat capturarea, marcarea cu inele ornitologice, recoltarea unor probe de salivă, înregistrarea datelor esențiale și apoi eliberarea unui număr de 456 de exemplare din 28 de specii diferite de păsări.

Zona strict protejată Grindul Lupilor este un important loc de popas, odihnă și hrănire pentru multe specii migratoare iar la finalizarea studiului vom putea afla mai multe date despre rolul benefic pe care îl are în menținerea diversității avifaunistice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*