
Acțiunile de igienizare şi ecologizare inițiate de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) au continuat și în perioada de început de aprilie.
În Zona Strict Protejată Periteașca – Leahova și în zona economică Perișor din perimetrul RBDD, au fost organizate acțiuni de către salariații ARBDD care iși desfășoară activitatea în zona Complexului Lagunar Razim-Sinoie.
Au fost colectate deșeuri în 180 saci (de capacitate 240 l) cu PET-uri, materiale din plastic, gunoi menajer, hârtie, sticle, textile, cutii aluminiu, cutii carton, precum și 4 remorci cu fier vechi.
Deșeurile colectate sunt scoase din zonă cu sprijinul unui agent economic care va asigura transportul, sortarea și predarea acestora la firme de salubritate.
.
Be the first to comment