Accident soldat cu trei victime între un autoturism și un autobuz pe strada Prelungirea Taberei din municipiul Tulcea

Trei persoane au fost rănite în urma accidentului. FOTO IPJ Tulcea

Trei persoane au fost rănite în urma impactului unui autoturism cu un autobuz pe strada Prelungirea Taberei din municipiul Tulcea. Accidentul a fost provocat de o depășire din scurt. 

Accidentul a avut loc în jurul orei 16.00, când, potrivit reprezentanților IPJ Tulcea, un bărbat de 50 de ani, din Tulcea, conducea un autoturism pe strada Prelungirea Taberei, din municipiu. Acesta s-a angajat în depășirea unui autoturism, condus regulamentar, de un bărbat, de 50 de ani, din Tulcea. Neavând suficient timp pentru finalizarea manevrei de depășire, conducătorul primului autoturism a intrat în coliziune cu un autobuz de transport public de persoane care circula din sens opus.

În urma accidentului a rezultat rănirea a trei persoane – cei doi conducători auto și o femeie de 39 de ani, din autobuz. În momentul impactului, în autoturism se aflau trei angajați ai societății de transport public.

Polițiștii continuă cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*