Pompierii militari din cadrul Secției Măcin au intervenit joi, 26 august, în jurul orei 12.00, pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor PSI în urma unui accident rutier produs pe DN 22D, între localitățile Cerna și Măcin, în care au fost implicate trei autoturisme.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului s-au deplasat un ofițer și opt subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ.
„În urma evenimentului au rezultat trei victime, doi bărbați și o femeie, care au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior refuzând transportul la spital”, au precizat reprezentanții ISU Tulcea.
Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, prin deconectarea bornelor bateriilor autoturismelor.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a participat, la Izmail, la conferința de lansare a proiectului „Infrastructură transfrontalieră de sănătate“, […]
Be the first to comment