Accident grav în apropiere de localitatea Somova, unde un tânăr s-a răsturnat cu mașina

În urma impactului, mașina s-a răsturnat pe șosea. FOTO IPJ Ialomița

Un tânăr șofer neatent a pierdut controlul volanului într-o curbă, a lovit o mașină staționată și apoi s-a răsturnat, blocând circulația pe ambele sensuri de circulație. Conducătorul auto a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital. Poliția a deschis o anchetă. 

Accidentul rutier a avut loc în după amiaza zilei de 20 mai când, un tânăr de 23 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto pe DN22-E87, în zona localității Somova,  nu a adaptat viteza condițiilor de drum într-o curbă la stânga. A pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în coliziune cu un auto oprit și apoi s-a răsturnat pe partea carosabila.

Conducătorul auto care poseda permis de conducere și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice a fost rănit, fiind transportat cu o ambulanță la spital.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*