A IV-a ediție a Taberei creștine „În căutarea unui prieten”, la Episcopia Tulcii

A IV-a ediție a Taberei creștine „În căutarea unui prieten”, la Episcopia Tulcii

La Episcopia Tulcii se desfășoară în perioada 29 iunie – 15 iulie tabăra creștină „În căutarea unui prieten”. Evenimentul se află la a IV-a ediție și este organizat în cadrul unui parteneriat încheiat între Episcopia Tulcii și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.

Participanții sunt 150 de elevi din ciclul gimnazial din mai multe parohii rurale din cadrul Episcopiei Tulcii, precum și copii din comunitățile creștine de rit vechi, Sarichioi și Jurilovca, cu rezultate bune la învățătură, dar care provin din familii defavorizate material social.

Copiii vor fi implicați în manifestări recreative, educaționale, sportive, sociale, cultural – artistice, îndrumați fiind de preoți și profesori, atât de religie cât și laici.

Programul celor 17 zile de tabără va cuprinde înviorarea de dimineață, rugăciunea, ateliere de: creație, literatură, de bune maniere, de prim ajutor, filme, cateheze, vizite la muzee, biserici monument istoric din Tulcea și mănăstiri renumite din eparhie. Pentru întâia oară, tabăra se va desfășura pe o perioada mai extinsă de timp și în cinci locații – Niculițel, Baia, Tulcea I, Topolog, Tulcea II. Următoarea etapă a taberei creștine va fi inaugurată la Topolog, în data de 11 iulie.

Susținerea financiară a taberei a fost realizată din sume alocate de către Centrul Eparhial Tulcea, Protopopiatele Tulcea, Babadag și Niculițel și parohii, precum și o serie de agenți economici din municipiul Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*