A fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea și extinderea Spitalului Județean de Urgență Tulcea

A fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea și extinderea SJU Tulcea

La începutul acestei săptămâni, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, s-a semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea Spitalului Județean de Urgență Tulcea, în valoare de 220.279.012,99 lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

„A fost visul nostru, al tulcenilor, pentru noi, pentru părinții și copiii noștri, precum și pentru toți cei care vizitează acest județ turistic, să avem acces la cele mai bune tehnologii pentru tratament și asigurarea oricărui tip de intervenție de urgență prin construcția unui nou bloc operator. De asemenea, facem eforturi permanente pentru menținerea și atragerea de medici specialiști. În acest fel, nu vom mai fi nevoiți să mergem în alte centre de sănătate din marile orașe. Cu pași mărunți și cu multă muncă ne-am apropiat de acest vis, pentru că oamenii sunt pe primul loc și sănătatea înainte de toate! Acest proiect este o reușită a administrației județene tulcene, pentru că am putut împreună cu cei de la Comisia Europeană să obținem finanțare pentru modernizarea și extinderea Spitalului Județean, fiind singurul spital județean din țară care a obținut o astfel de finanțare. Fondurile sunt alocate prin POR din bugetul ITI, acesta fiind principalul argument pentru obținerea finanțării, respectiv strategia de dezvoltare integrată a Deltei Dunării“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Extinderea Spitalului Județean de Urgență se va asigura accesul tulcenilor la un act medical de calitate, prin construirea unui nou corp de clădire în partea de nord-vest a spitalului care va cuprinde un Bloc operator nou prevăzut cu 6 Săli de operație, proiectate și dotate la cele mai înalte standarde și exigențe, căruia i se alătură Departamentele ATI, Bloc de nașteri, Sterilizare, internarea de zi, explorări funcționale, secția de hemodializă, departamentul RMFB, prosectura și blocul gospodăresc, dar și construirea unei noi scări de acces/evacuare în partea de sud a clădirii, conform cu impunerile ISU.

A fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea și extinderea SJU Tulcea

Reabilitarea și extinderea Spitalului Județean de Urgență se alătură astfel celor cinci proiecte aflate în implementare în această unitate, respectiv Îmbunătățirea accesului populației din ITI la servicii medicale de urgență, prin dotarea cu aparatură de înaltă performanță, Eficientizarea energetică a clădirii Spital TBC Tulcea, Eficientizarea energetică a clădirii Spital Boli Contagioase Tulcea, Reabilitare extindere funcțională Unitatea de Primiri Urgențe Spitalul Județean de Urgență Tulcea și Infrastructură transfrontalieră de sănătate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

1 Trackback / Pingback

  1. 14 Septembrie: Sinteza (pozitiva) in constructii - Idei Arhispec

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*