A fost inaugurat RMN-ul de la Spitalul Județean Tulcea

Inaugurarea RMN-ului de la Spitalul Județean Tulcea FOTO Facebook Dumitru Mergeani

RMN-ul Spitalului Județean Tulcea a fost inaugurat pe data de 28 noiembrie, în prezența ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, a anunțat pe pagina sa de Facebook că Spitalul Județean Tulcea are RMN.

El a amintit că pe data de 9 ianuarie a fost semnat contractul prin care unitatea medicală tulceană urma să fie dotată cu RMN, iar pe 5 iunie RMN-ul a ajuns la Tulcea.

“SJT are RMN! Astăzi se închide un cerc! Pe 9 ianuarie, am participat la semnarea contractului prin care Spitalul Județean Tulcea urma să fie dotat cu RMN. Pe 5 iunie, a ajuns la Tulcea RMN-ul și a început montarea aparatului. Așa cum am zis, astăzi 28 noiembrie se închide povestea RMN-ului pentru SJT, prin inaugurarea la care a participat doamna ministru, Sorina Pintea!  Suntem conștienți că încă nu e perfect totul, că mai e nevoie de investiții în spital, dar suntem pe drumul cel bun!!”, a transmis Mergeani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*