36,8 milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale din teritoriul ITI Delta Dunării

Pentru învățământul din teritoriul ITI s-au alocat 19.000.000 de euro

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a lansat trei apeluri de proiecte pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale.

 

Valoarea totală a fondurilor europene dedicate modernizării infrastructurii educaționale (Axa 10) din teritoriul ITI DD înseamnă 36,8 milioane de euro.
Pot depune cereri de finanțare unitățile administrativ-teritoriale, autoritățile publice locale, instituțiile administrației publice locale aflate în subordinea sau coordonarea autorității publice locale, în calitate de potențiali beneficiari. Intervalul în care vor putea fi depuse aplicațiile este 4 ianuarie 2018, ora 12.00 – 4 mai 2018, ora 12.00.

Vor putea fi finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 investiții în infrastructura educațională din învățământul antepreșcolar și preşcolar, din învățământul obligatoriu și din învățământul profesional și tehnic.

Fondurile alocate pentru teritoriul ITI pentru apelul dedicat învățământului antepreșcolar și preșcolar înseamnă 5.800.000 de euro. O cerere de finanțare se poate adresa unui imobil ce deservește în același timp atât nivelul de educație timpurie antepreșcolară (creșe) cât și nivelul preșcolar (grădinițe).

În cadrul apelului dedicat învățământului obligatoriu (școli gimnaziale , inclusiv nivelul clasei pregătitoare) pentru teritoriul ITI s-au alocat 19.000.000 de euro.
Investițiile din cadrul OS 10.2 vizează intervenții în infrastructura educațională pentru învățământul profesional și tehnic. Pe acest palier, în cazul apelului dedicat zonei Investiției Teritoriale Integrate Delta Dunării, alocarea este 12.000.000 de euro.

Investițiile în învățământul profesional și tehnic (licee tehnologice și infrastructura pentru formarea profesională inițială) vor viza asigurarea unor facilități educaționale de înaltă calitate, în concordanță cu cerințele angajatorilor, cu tendințele evoluției economice și cu nevoile pieței muncii, prin construcția, reabilitarea, extinderea și dotarea unităților de învățământ.

Vor putea fi finanțate proiecte de minimum 100.000 de euro. Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, a fost adoptat de Comisia Europeană (CE) pe data de 23 iunie 2015.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*