36 de candidați pentru funcția de Guvernator al Rezervației Delta Dunării

Imagine din Delta Dunării

Până la 1 aprilie, termenul limită pentru depunerea candidaturilor, s-au înregistrat 36 de candidaturi pentru funcția de Guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), a anunțat vineri, 2 aprilie, Dacian Cioloș, co-liderul USR-Plus, pe pagina sa de Facebook. Din cei 36 de candidați, 15 vor merge mai departe în faza de interviuri.

„Am promis că vă ținem la curent cu etapele selecției guvernatorului ARBDD și am mai făcut un pas important care ne apropie de finalul procedurii. E o selecție pe bune, care, chiar dacă pare mai lungă și complicată, a făcut deja ca mulți oameni competenți să se înscrie cu proiecte care țin seama și de Deltă, și de oamenii ei”, a precizat Cioloș.

Urmează a se desfășura mai multe etape de selecție astfel încât pe 26 aprilie să fie prezentată lista scurtă de candidați reprezentanților Alianței USR PLUS. Din cei 36 de candidați, 15 vor merge mai departe în faza de interviuri.

„Pe 26 aprilie, vom avea lista scurtă de candidați. Ultima etapă este cea a interviurilor finale, la care vor participa candidații aleși din lista scurtă de către mine și Dan Barna, în calitate de copreședinți USR PLUS, și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna”, a mai spus Dacian Cioloș.

Procesul de selecție pentru funcția de Guvernator al ARBDD a început pe 4 februarie și primul pas l-a reprezentat constituirea unui Consiliu Consultativ format din cele mai importante organizații non-guvernamentale, instituții publice, entități care acționează în Deltă – asociații de pescari, asociații de protecția mediului, colectivități locale.

Sarcina Consiliului a fost să definească atât noul mandat de management al ARBDD, cât și elementele de competență pe care trebuie să le îndeplinească viitorul guvernator numit de USR PLUS.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*