10 ani de RowmaniaFEST la Tulcea, între 4 și 10 septembrie

RowmaniaFEST. FOTO Vali Kozak
RowmaniaFEST. FOTO Vali Kozak / Facebok Rowmania

La un deceniu de la lansarea aventurii RowmaniaFEST, Festivalul care sărbătorește Tulcea la începutul toamnei vine cu noutăți notabile la ediția sa jubiliară, ce are loc între 4 – 10 septembrie: concerte, filme și proiecții pe clădirea Gării Tulcea, acreditarea zero waste, lansarea programului Călăuzele Deltei.

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 continuă tradiția organizării unui festival de sport, cultură, educație, ecoturism și dezbateri pe teme privind dezvoltarea durabilă. Ne aflăm tot sub semnul proiectului Apele Unite ale României, o inițiativă care promovează democratizarea accesului la apă și încurajează cetățenii să-și cunoască, să-și iubească și să-și protejeze apele care-i înconjoară.

Festivalul începe în acest an un proces de acreditare zero waste, prin care va încerca să minimizeze impactul asupra mediului pe care îl are evenimentul în spațiile în care se organizează.

Festivalul debutează sâmbătă, 4 septembrie, cu Descoperă Rowmania – competiția de vâslit în canotci pe lacul Ciuperca, cu o serie de ateliere pentru copii și adulți și cu proiecția unui film mult-așteptat de public și oferit în avanpremieră la Tulcea de Transilvania Film, România sălbatică (2021, r: Dan Dinu și Cosmin Dumitrache), în prezența realizatorilor care vor rămâne la o sesiune de întrebări și răspunsuri după proiecție.

Duminică vom organiza, împreună cu Primăria Municipiului Tulcea și cu sprijinul Kaufland, o amplă acțiune de ecologizare a Promenadei din zona Zaghen, prin care dorim să atragem atenția asupra importanței păstrării curățeniei și atractivității unui spațiu cu potențial economic, fie el turistic sau de altă natură. Sunt invitați la această acțiune cât mai mulți tulceni, care vor avea prilejul să afle care sunt câteva dintre măsurile de bun simț, ușor de aplicat, pentru o viață care tinde spre zero risipă – atât din punct de vedere al deșeurilor cât și, mai ales, din punct de vedere al economiilor pe care le poate face fiecare dintre noi.

Tradiționala competiție pescărească Ivan Patzaichin se transformă, din acest an, într-o demonstrație de îndemânare între copiii din clubul Călăuzele Apelor – clubul copiilor care și-au construit cu mâinile lor câte o canotcă, sub îndrumarea marangozului Rowmania, Viorel Gheorghe. Acest proiect are o puternică latură educațională, are acoperire națională, însă este lansat de către Călăuzele Deltei, în Deltă, aici unde se află cele mai multe astfel de canotci realizate de copii.

După vernisajul expoziției Navigația pe Dunăre, oferită cu generozitate de Institutul Cultural Maghiar din București, în seara de duminică va avea loc un concert la Gara Tulcea, susținut de Subcarpați, care are invitați trupa Tumbe (cu repertoriul în aromână) și corul lipovenesc Rusalca. În deschidere, Folk Band Ruskyi Ritm. În cele două seri, pe Gara Tulcea vor fi proiectate imagini reprezentând o retrospectivă a celor 10 ani de Festival RowmaniaFEST.

Luni dimineață va avea loc o conferință despre nevoile și oportunitățile de dezvoltare durabilă ale municipiului și ale comunităților din Deltă, iar în jurul prânzului are loc plecarea caravanei Apele Unite ale României, care va parcurge distanța până la Sf. Gheorghe în 4 zile.

Caravana Apele Unite ale României reprezintă o nouă tradiție, inițiată anul trecut, atunci când pandemia ne-a obligat să ne reinventăm. Caravana este formată din ambarcațiuni cu vâsle, individuale sau de dimensiuni de max. 10 persoane, care parcurge cei cca 100 km între Tulcea și Sf. Gheorghe pe brațul sudic al Dunării. Caravana este viziunea noastră despre practicarea turismului responsabil, făcut cu grijă pentru mediu, cu respect față de biodiversitate și cultura locului, o lecție despre cum trebuie vizitată Delta Dunării și despre ce poate oferi un astfel de traseu. Este un exemplu de înțelegere și aplicare a principiilor dezvoltării durabile, o oportunitate pentru a discuta la „firul ierbii” și „luciul apei” despre viitorul sustenabil al zonei, în condițiile în care poziționarea Deltei Dunării ca destinație de ecoturism ar putea fi cea mai bună soluție economică de a sprijini comunitățile din Deltă.

Proiectul Apele Unite ale României este unul colaborativ, de consolidare într-o rețea națională a organizațiilor interesate de apă, care sunt invitate să își împărtășească experiențele, să încurajeze practicarea sporturilor nautice, petrecerea timpului liber în apropierea malurilor, păstrarea râurilor curate – pentru că acestea converg, toate, în Dunăre, și traversează Delta, ducând cu ele tot ce-au acumulat în albiile lor, bune și rele.

Toate evenimentele și activitățile din cadrul Festivalului se vor desfășura respectând măsurile sanitare impuse în Tulcea de protecție și prevenție împotriva infecției SARS-CoV-2.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*