
Consiliul Județean Tulcea invită copiii și familiile din întreg județul la un eveniment plin de culoare și veselie – Tulcea Family Fest, desfășurat în perioada 30 mai – 1 iunie, pe Faleza „Ivan Patzaichin” din municipiu.
Organizat în parteneriat cu Autentic Events, festivalul promite trei zile de activități antrenante și spectacole de excepție, dedicate celor mici, dar și părinților. Consiliul Județean Tulcea reconfirmă astfel angajamentul său de a sprijini comunitatea și de a crea evenimente relevante pentru toate vârstele.
În program se regăsesc activități captivante precum: carnaval, ateliere de creație, spuma party, jocuri interactive, jonglerii, facepainting și modelare de baloane, dar și baloane uriașe de săpun. De asemenea, vor avea loc ateliere demonstrative susținute de Poliție, Pompieri, Jandarmerie, Poliția de Frontieră și Garnizoana Tulcea, oferind copiilor o experiență educativă și interactivă.
Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți: magicianul Robert Tudor, Ioana Ignat, Andrei Bănuță, Charlene & Adi Istrate, Theo Music Academy, The Sky, Funny Circus și Teatrul Muzical ȘAPTE, care vor anima atmosfera cu muzică, magie și spectacole de teatru.
Un moment special va fi Carnavalul „Poveștile copilăriei”, organizat sâmbătă, 31 mai, de la ora 11:00. Toți copiii sunt invitați să se costumeze în personajele lor preferate și să participe la parada de pe faleză, un eveniment de poveste cu premii pentru fiecare participant. Înscrierile se fac telefonic la Consiliul Județean Tulcea până pe 30 mai, ora 12:00, în limita locurilor disponibile.
Tulcea Family Fest este o inițiativă care îmbină distracția cu educația și spiritul comunitar, demonstrând că, prin implicarea autorităților locale, evenimentele culturale pot deveni repere memorabile în viața comunității.
Be the first to comment