Un șofer a fost depistat de polițiști în timp ce conducea sub influența substanțelor interzise

Polițiștii tulceni au depistat un șofer în timp ce conducea sub influența substanțelor interzise.

Potrivit IPJ Tulcea, la data de 28 februarie, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Măcin – Compartimentul Rutier au depistat în trafic un bărbat, de 22 de ani, care conducea un autoturism în orașul Măcin.

„În urma testării cu aparatul Drugtest, conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării probelor biologice.

Ulterior, la data de 03 martie, analizele de laborator efectuate pe probele biologice recoltate anterior, au confirmat rezultatul testului” – IPJ Tulcea.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conform prevederilor din Codul Penal.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*