Pompierii tulceni intervin la două incendii unul în Văcăreni, iar celălalt în Cataloi

Pompierii intervin la un incendiu. FOTO ISU Tulcea

În acest moment pompieri Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta Județului Tulcea intervin pentru localizarea și lichidarea a două incendii produse în comuna Văcăreni și în localitatea Cataloi.

Potrivit ISU Tulcea, la incendiul din localitatea Văcăreni intervin trei autospeciale de stingere cu 14 subofițeri unde a fost anunțat un incendiu la o locuință.  La ajungerea echipajelor, incendiul se manifesta violent cu flacăra deschisă atât la exteriorul acesteia cât și la interior, iar pompierii intervin pentru lichidarea incendiului.

Din fericire nu au fost identificate persoane surprinse în interior și nici victime printre membrii familiei care au reușit să se autoevacueze.

La evenimentul din localitatea Cataloi intervin 3 autospeciale de stingere cu 13 subofițeri și un echipaj SMURD.

„La ajungerea forțelor de intervenție incendiul se manifesta pe suprafața mai multor gospodării la vegetația uscată și la două stive de lemne existând riscul ca flăcările să se extindă la mai multe locuințe.

Prin reacția rapidă la proprietarilor care au reușit să limiteze pe cât posibil extinderea incendiului, și intervenția rapidă a pompierilor după ce au primit apel la numărul unic de urgență 112 s-a reușit localizarea acestuia înainte să afecteze două locuințe și să se propage la alte anexe” – ISU Tulcea.

În acest moment cele două intervenții sunt în desfășurare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*