Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea – Biroul de Ordine Publică, în cooperare cu jandarmii din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea au desfășurat în data de 1 mai, între orele 07:00–19:00,activități pe raza municipiului Tulcea, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și sancționarea acestora, fiind legitimate 21 de persoane.
Potrivit IPJ Tulcea, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, toate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, în valoare totală de 4.000 de lei.
Totodată, au fost controlați 5 agenți de pază, au fost verificate persoanele aflate în arest la domiciliu, iar 6 intervenții ale polițiștilor ca urmare a apelurilor la numărul de urgență 112 au fost gestionate corespunzător.

Be the first to comment