Reprezentanții Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din județul Tulcea își consolidează prezența în administrația publică prin inițiative concrete și printr-o colaborare eficientă cu celelalte formațiuni politice, atât la nivel local, cât și județean.
La nivelul orașului Isaccea, primarul Ștefan Neculai, care este și prim-vicepreședinte AUR la nivel județean, a subliniat că activitatea Consiliului Local se desfășoară într-un climat de cooperare, în care AUR are cea mai numeroasă reprezentare – șase consilieri din totalul de 13 – contribuind semnificativ la adoptarea proiectelor, alături de PSD și PNL.
„Cu Consiliul Local colaborăm foarte bine și toate partidele politice, atât timp cât deciziile sunt în avantajul comunității, nu am întâmpinat dificultăți în votarea lor”, a declarat edilul.
Acesta a evidențiat că proiectele de infrastructură, utilități și dezvoltare locală sunt susținute prin voturi la unison, în ciuda diversității politice.
În paralel, activitatea AUR se remarcă și la nivel județean.
Unul din liderii AUR Tulcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis, a punctat implicarea directă în îmbunătățirea serviciilor publice.
„Ca vicepreședinte lucrez la dezvoltarea și utilitatea direcțiilor din cadrul aparatului Consiliului Județean Tulcea pe care le am în subordine, urmărind să le transpun în servicii de calitate și în favoarea cetățenilor din județul Tulcea.”, a spus Iancu Naciadis.
Acesta a oferit și exemple de inițiative promovate de consilierii AUR, cu impact direct asupra comunității.
Astfel, consilierul Marius Tudorie a venit cu o propunere de eficientizarea activității UPU Tulcea și reducerea timpilor de așteptare, consilierul Cristinel Cazacu a avut o inițiativă de achiziționare a două autospeciale de stingere a incendiilor destinate unor comune din județ, iar un alt consilier AUR, Daniel Bălan, a făcut un demers privind intervenții urgente pe drumuri județene aflate într-un stadiu avansat de degradare.
Aceste exemple reflectă direcția în care AUR Tulcea își asumă un rol activ în administrație, promovând proiecte orientate spre nevoile concrete ale cetățenilor și colaborând cu celelalte partide pentru implementarea acestora.

Be the first to comment