Consiliul Județean Tulcea organizează spectacolul „Haideți, tulceni, la Hora Mare!“, pentru a marca Marea Unire – Ziua Națională a României.
Evenimentul va avea duminică, 1 decembrie 2024, începând cu ora 11.30, în Piața Civică din municipiul Tulcea.
Pe scena tulceană vor urca Grupul vocal „Fetițele din Dobrogea“ și Grupul vocal „Pandelașul“ (ale Liceului de Arte „George Georgescu“ Tulcea), dar și micii artiști din cadrul Ansamblului „Danubius“ al Centrului Cultural „Jean Bart“ Tulcea.
Spectacolul se va încheia cu un senzațional recital oferit de Raluka&Band.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment