Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România sărbătorită la Tulcea

Ziua Portului Românesc

Adoptată de Parlamentul României în ziua de 14 mai a anului 2015, Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România se celebrează în a doua duminică din luna mai a fiecărui an, prilej cu care „se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone, şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional”.

Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” din Municipiul Tulcea, credincios menirii sale de promotor al culturii tradiționale, și în acest an precum în fiecare an de la adoptarea respectivei legi, organizează în Piața Civică a municipiului, în colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea, în zilele de sâmbătă 12 mai, începând cu ora 17.00 și duminică, 13 mai, începând cu ora 17.00, spectacole dedicate.

În cadrul spectacolului de sâmbătă, 12 mai, vor evolua ansamblurile folclorice „Doina Casimcei” din Comuna Casimcea, „Floricica” și „Dorulețul” din Municipiul Tulcea, urmând ca în spectacolul de duminică, 13 mai, să evolueze ansamblurile folclorice „Mlădițe Dobrogene” din Comuna Văcăreni, „Golovița”, din Comuna Ceamurlia de Jos, „Cununița” din Comuna Topolog și „Danubius” din Municipiul Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*