Zeci de infracțiuni au fost constatate de către polițiștii tulceni în minivacanța de Revelion

Acțiune a polițiștilor tulceni. FOTO IPJ Tulcea

În perioada 31 decembrie 2019 – 3 ianuarie 2020, polițiștii tulceni au intervenit la peste 130 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. De asemenea, au aplicat 78 de sancţiuni contravenţionale și au constatat peste 20 de infracțiuni.

Principalele acţiuni defășurate au vizat prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă şi monitorizarea stărilor conflictuale, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, prezenţa activă a Poliţiei Rutiere pe principalele drumuri în vederea fluidizării circulaţiei, prevenirii încălcării legislaţiei rutiere şi sancţionarea cu fermitate a celor care o încalcă.

În această perioadă, poliţiştii tulceni au intervenit la 131 de evenimente semnalate prin Apelul de Urgență 112.

Poliţiştii au constatat 27 de infracţiuni şi au aplicat 78 sancţiuni contravenţionale, dintre care 24 la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și 51 la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 3 la alte acte normative.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale este de peste 61.160 de lei.

În cadrul activităților desfășurate de polițiștii rutieri, pentru creșterea siguranței în trafic, au fost constate 5 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Totodată, au fost reţinute 11 permise de conducere, dintre care 5 pentru viteză și 1 pentru consumul de alcool).

Astfel, la regimul rutier, la data de 1 ianuarie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Tulcea, care conducea un autoturism pe strada Graditului din municipiul Tulcea, având o concetrație de 1.01 mg/ alcool pur în aerul expirat.  În dimineața zilei de 2 ianuarie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, din comuna Somova, județul Tulcea, care conducea un autoturism pe strada Barajului din municipiul Tulcea, fără a deține permis de conducere și având autorizația de circulație provizorie expirată. În seara zilei de 2 ianuarie, un bărbat în vârstă de 31 ani, din Tulcea, care conducea un autoturism pe strada Văcărescu din municipiul Tulcea, la efectuarea manevrei de mers înapoi. a intrat în coliziune cu un gard și un stâlp din beton. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0.47 mg/ alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosar penal.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*