VIDEO Intervenție a pompierilor tulceni în ajutorul unei femei rănite în timp ce urma un traseu în Munții Măcinului

Mașina de pompieri. FOTO ISU Tulcea

Salvatorii secției de Pompieri Măcin au fost solicitați să intervină, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 aprilie, după ce o femeie, care a suferit un accident pe un traseu turistic din Munții Măcinului, în apropiere de localitatea Greci, a solicitat asistență medicală.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului a fost trimis un echipaj SMURD, care a constat că o femeie în vârstă de 48 de ani a suferit un accident în urma căruia s-a ales cu o entorsă la gleznă și nu se mai putea deplasa.

Imediat salvatorii i-au acordat îngrijiri medicale, iar apoi femeia a fost transportată către autospeciala SMURD, fiind dusă ulterior la spital pentru investigații suplimentare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*