VIDEO Angajații Spitalului Județean Tulcea au ieșit în fața instituției, nemulțumiți de sporurile tăiate

Aproximativ 200 de angajați ai Spitalului Județean Tulcea au ieșit să protesteze. FOTO TLnews.ro

Aproximativ 200 de angajați ai Spitalului Județean Tulcea au ieșit joi dimineață începând cu ora 8.00 în fața unității sanitare pentru a protesta față de salariile diminuate primite luna aceasta.

Nemulțumirea a apărut în cursul zilei de miercuri 11 aprilie, după ce s-au împărțit fluturașii de salariu. Din cauza aplicării modificărilor legii salarizării, au fost mărite salariile, dar s-au tăiat din sporuri. Drept urmare, o parte dintre personalul medical au de primit mai puțini bani decât lunile trecute. Este vorba de o parte dintre asistentele medicale, infirmiere și kinetoterapeuți.

Joi dimineață, aproximativ 200 de angajați au ieșit în curtea spitalului pentru a-și exprima nemulțumirea, asigurându-se doar serviciile de urgență.

„Legea 153 este problema noastră. Deși se numește unitară, este discriminatorie. Articolul 38 introduce prin excepție discriminare. Se măresc salariile doar medicilor, asistentelor, ambulanțierilor. Colegii noștrii care ne ajută în înfăptuirea actului medical sunt nebăgați în seamă. Pentru că au crescut salariile, guvernanții s-au gândit să ne diminueze sporurile și au introdus o limită“ a precizat Angela Tanasov – Președinte Sindicatul Solidaritatea Tulcea.

https://youtu.be/zmEcJUD161c

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*