VIDEO Ali Izet, director ITM Tulcea: “O instituție de control nu e bine venită și încercam să ne facem treaba fără sa perturbăm economia”

Ali Izet, Directorul ITM Tulcea. FOTO Cătălin Schipor
Ali Izet, Directorul ITM Tulcea. FOTO Cătălin Schipor
Cum caracterizați acest an 2017, pentru dumneavoastră și pentru clienți, evident?
Deci pentru mine personal, îl caracterizez ca un an foarte bun, întotdeauna anul în care ești sănătos este un an foarte bun, deci din acest punct de vedere îi mulțumesc lui Dumnezeu.
Noi ca instituție am avut un an…nu cu probleme, dar cu modificări legislative, știți foarte bine ca noi avem două componente de control în cadrul inspectoratului, componenta de securitate și sănătate în muncă și componenta pe relații de muncă. Dacă în domeniul securității și sănătății în muncă, cifrele sunt cam aceleași, deci suntem pe un trend descendent, în sensul că accidentele de muncă sunt în scădere față de anii trecuți, în condițiile în care activitatea economică a crescut, e foarte bine.
Pe partea de relații, am avut câteva modificări, cea mai importantă modificare, este ordonanța de urgență 53, care modifică codul muncii, legea 53, care a intrat în vigoare de la 7 august, și are ca principal obiectiv definita muncii nedeclarate, deci nu mai avem munca la negru, ci avem 4 situații de muncă nedeclarată și faptul că dispare din codul penal infracțiunea pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, fără contract individual de muncă, introducându-se amenda fixă de 20 de mii de lei de persoană care nu are contract de munca, pentru fiecare contract care nu este transmis în registrul electronic de evidența a salariaților, cu o zi anterioară începerii activității, pentru perioadele în care contractul de muncă este suspendat și se lucrează și în același timp pentru timpul lucrat peste timpul parțial. Ca să fie pe  nțelesul tuturor, am contract de 4 ore și dacă lucrez a 5-a ora este muncă nedeclarată.
Ați avut astfel de situații în Tulcea?
Da, avem asemenea situații, pot să vă spun că am aplicat o amendă de 40 de mii de lei, încă una de 40 de mii și una de 80 de mii de lei, ceea ce înseamnă că am avut 2 cu 2 și 4, în această situație. Ca o noutate, apare o amendă complementară, sistarea activității la locul de muncă respectiv, până la plata amenzii. De precizat că amenzii de 20 de mii de lei i s-a introdus o nouă componentă, se poate plăti jumătate din minim în 48 de ore, cealaltă amendă era din cealaltă legislație, era de la 10 mii la 20 de mii, fără posibilitate de jumătate la 48 de ore.
Deci, cum spuneam, plata amenzii, contribuțiile plătite la stat și taxele și impozitele, abia după aceea se poate ridica restricția de oprire a locului de muncă respectiv. O altă noutate este modificarea acestui registru electronic de evidență a salariaților, a hotărârii de guvern 500, care s-a transformat în hotărârea 905. Și poate cea mai importantă, noi suntem în acest moment în campanie la nivel județean, fac parte cu domnul prefect din comisia județeană, suntem 4 persoane, 2 de la sindicat și domnul prefect și cu mine, cu trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat. Noi acum încercam să lămurim oamenii, mă refer la societățile comerciale care au mai puțin de 21 de angajați. Nu știu dacă știți, este o ordonanță de urgență 82, la articolul 7, modifică legea 62 a dialogului social. Ce spune această lege: acolo unde am peste 20 de angajați, trebuie sa am contract colectiv de muncă.
S-a obținut derogare pentru această perioadă, ca și societățile sub 21 de angajați, în speța, până în 20, trebuie să negocieze individual aceste contracte. Pentru acest lucru am făcut până acum 4 întâlniri, cu 80 de experți contabili, contabili autorizați, o întâlnire tot așa, cam 80 de persoane, din orașul Tulcea. Luni am fost la Babadag, marți am fost la Măcin, tocmai ca sa încercăm să se facă acest transfer al contribuțiior, de la angajator la angajat, fără probleme deosebite. Ne-a ajutat foarte mult ordonanța de urgentă care modifică salariul minim pe economie, care de la 1 ianuarie este de 1900 de lei, echivalentul a 1550 acum. Adică este o creștere de la 1450 la 1550.
Ce vă doriți pentru 2018, ar fi întrebarea următoare, dacă anul acesta a fost plin de schimbări legislative, ați avut activitate intensă… pentru 2018 ce vă doriți?
Deci, în primul rând, eu am o vorba, ce-mi doresc mie, doresc dublu celorlalți, să fim sănătoși ca să putem să ducem problemele că nu sunt puține, și le doresc tuturor tulcenilor, mă refer la întreg județul, tuturor angajatorilor, tuturor salariaților. Știți foarte bine, comisia de dialog social are 3 componente, noi, guvernul, patronatele și sindicatele. Deci, le doresc tuturor multă sănătate, putere de muncă, să înțeleagă schimbările care s-au făcut, să ințeleagă faptul că munca nedeclarată, este, cum să spun, punctul zero, nu se acceptă, nu se face rabat de la așa ceva. Amenzile sunt foarte mari, îmi pare rău s-o spun. Încercăm să-i lămurim, să nu ajungem în această situație. Se aproprie Crăciunul, am ginere, am nora Creștini, deci chiar dacă nu îi aveam, doream același lucru. Crăciun Fericit, un An Nou fericit și încă o dată, repet, multă sănătate și multă înțelegere, multă înțelepciune, pentru că avem nevoie.
Va fi un an greu din acest punct de vedere, așa îl simt eu , așa îl percep ca instituție. Rețineți că noi suntem o instituție de control, și orice instituție de control nu este agreata, indiferent că este angajator, indiferent că este angajat. O instituție de control nu e bine venită, și încercam să ne facem treaba fără sa perturbăm economia acestui județ.
Încă odată, la mulți ani, dumneavoastră și tuturor celor care ne privesc!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*